Consul General Onorific al României la Nisa pentru Departamentu Alpilor Maritimi :
Stefan Grigore de Faÿ
- Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Comandor
- Cavaler al Ordinului de Malta (cel autentic)
- Membru al Uniunii Consulilor Onorifici din Franţa – UCHF
- Membru al Jockey Club Bucureşti şi reprezentant al Clubului pe Coasta de Azur
Consulatul Honorific al României la Nisa a fost inaugurat oficial în data de 11 decembrie 2006.
Ceremonia de înfiinţare a Consulatului a avut loc în saloanele Centrului Universitar Mediterrannean de pe Promenade des Anglais, în prezenţa Excelenţei Sale Domnul Ambasador Sabin Pop, a reprezentanţilor Prefecturii şi ai Consiliului Departamental al Alpilor Maritimi, ai Primăriei oraşului Nisa, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Consulatelor Generale şi Onorifice de la Nisa şi a numeroşilor români stabiliţi pe Coasta de Azur şi Monaco.
Putem menţiona în ordine cronologică câteva evenimente mai importante care au marcat activitatea Consulatului :
- În iulie 2006, la numai o săptămână de la intrarea neoficială în funcţia de Consul Onorific al României la Nisa, a fost organizată primirea şi întâlnirea Prinţului Radu Hohenzollern-Veringhen-Duda cu comunitatea română din Alpii Maritimi
- În august 2006 a fost organizată, în colaborare cu Direcţia Hipodromului de la Cagnes sur Mer de pe Coasta de Azur, decernarea primei Cupe Jockey Club România din istorie
- În octombrie 2007 a fost creată Catedra Dimitrie Cantemir în cadrul Centrului Universitar Mediteranean, tribună destinată descoperirii României de către publicul francez.
Evenimentul a avut loc în amfiteatrul Centrului Universitar în prezenţa Excelenţei Sale Domnul Teodor Baconschi, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţial al României în Franţa, a Domnului Jacques Peyrat, primar al oraşului Nisa, a Domnului Albert Marouani, Preşedintele Universităţii Nice-Sophia Antipolis şi a multor alte personalităţi franceze şi române de pe Coasta de Azur. Surpriza a fost urarea video pe care a adresat-o Excelenţa Sa Domnul Adrian Cioroianu, Ministrul Afacerilor Externe al României.
Au fost prezentate conferinţe, ca de exemplu : Mircea Eliade şi redescoperirea sacrului ; Scriitorul Panaït Istrati descoperit la Nisa ; Unirea Principatelor, Napoleon al II-lea şi Franc Masoneria ; Casele tradiţionale româneşti, ecologice din totdeauna ; Eugen Ionesco ; Misterul icoanelor pe sticlă ; etc.
- În 2007 Consulul Stefan de Faÿ a fost numit în funcţia de administrator pentru Alpii Maritimi şi Corsica a Uniunii Consulilor Onorifici din Franţa;
- În 2008 a fost creat Festivalul Săptămâna Anuală a Filmului Românesc la Nisa în cadrul cinematografului Art & Essai, Mercury, azi Jean-Paul Belmondo. Suntem azi, în 2023 la cea de a 15-a ediţie. Au fost prezentate publicului român şi francez peste 120 de filme de lung metraj si peste 100 de filme de scurt metraj. Dintre acestea 7 filme premiate la Cannes, Berlin, etc.; 15 filme au fost proiectate pentru prima oara în Franţa; 5 filme au fost proiectate la Nisa chiar înainte de a fi fost proiectate în România. Două filme au fost prezentate în premieră mondială !
- În 2008, Consulul Stefan de Faÿ a participat ca membru fondator la crearea primei catedre UNESCO din lume consacrată filmului.
- În 2008 Consulul Stefan de Faÿ a organizat în cadrul Ambasadei Române, pentru prima dată în Franţa, adunarea Generală a Uniunii Consulilor Onorifici din Franţa.
- În mai 2008 s-a obţinut ca România să fie invitată de onoare la cel de al 8-le Sumit al Tehnologiilor de Comunicaţie destinate Administraţiei Publice, care s-a desfăşurat la Nisa
- În septembrie 2008 a fost organizat, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie de la Nisa, colocviul Oportunităţi de investiţii în România. Rezultatul : 90 de persoane prezente, 6 contracte lansate.
- În februarie 2012, Consulul General Onorific Stefan de Faÿ a fost distins la Paris de către Excelenţa sa Domnul Bogdan Mazuru, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţial al României în Franţa, cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Comandor
- Pe 2 septembrie 2012 a avut loc un accident foarte grav în dreptul localităţii Vidauban. Un autocar cu 43 cetăţeni români care se întorceau în ţară venind din Spania s-a răsturnat pe Autoruta A8. Un copil de un an şi-a pierut viaţa. Toţi ceilalţi călători au fost răniţi, unii în stare foarte gravă. Timp de o lună de zile Doamna, Ariadna Ioana Glavce de Faÿ, soţia Consulului s-a ocupat de cei 8 copii spitalizati la Spitalul Lanval de la Nisa, iar Consulul Stefan de Faÿ de adulţii de la spitalele de la Frejus şi Saint Roch de la Nisa
- În 2013, în timpul Jocurilor Francofoniei de la Nisa, a fost organizat un recital Gheorghe Zamfir
- În 2015 a fost organizată la Nisa înfrăţirea între Baroul de Nisa cu cel de la Bucureşti
- În decembrie 2015 a fost organizat standul România în cadrul Marche de Noël la Saint Paul de Vence (cea mai vizitată comună din Franţa : peste două milioane de turişti anual)
- În 2015 a fost creată diploma Consulatului Rayonnement, Honneur, Prestige destinată tuturor celor care, români sau francezi, promovează imaginea pozitivă a României pe Coasta de Azur
- În urma atentatului de la Nisa din 14 iulie 2016 care s-a soldat cu 458 raniti şi 86 de victime care şi-au pierdut viaţa, printre care şi un cetăţean român, Consulul Stefan de Faÿ alături de Excelenţa Sa Domnul Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţial Luca Niculescu venit de la Paris, Domnul Consul Bogdan Corneanu venit de la Marsilia şi Domnul Căpitan Cătălin Ionescu venit din vacanţă de la Roma, a asistat familiile afectate de acest atentat asasin
- În martie 2018 a fost creat festivalul cultural RO-MANIA în partenariat cu primăria comunei Villeneuve-Loubet de lângă Nisa. Inaugurarea a avut loc în prezenţa Excelenţei Sale Domnul Luca Niculescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţial al României în Franţa şi a Primarului Comunei Villeneuve-Loubet, Domnul Lionnel Luca, membru de onoare al Parlamentului francez. În cele două zile ale festivalulului au asistat la proiecţiile filmelor prezentate, la conferinţe şi la atelierele de descoperire a României, peste 3000 de persoane.
- În octombrie 2018 a fost organizată la Cinemateca de la Nisa, împreună cu organismul DACIN SARA de gestiune a drepturilor de autor din domeniul cinematografiei şi al audiovizualului din România, prima ediţie de prezentare a filmelor româneşti de patrimoniu Un secol de cinema românesc. Prezentarea s-a desfăşurat pe 4 luni între octombrie 2018 şi ianuarie 2019 şi au fost prezentate 27 de filme de lung metraj.
- În decembrie 2018 a fost organizată sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Festivitatea a avut loc în Salonul Regal al Hotelului Negresco în prezenţa a peste 400 de invitaţi.
Doamna Ariadna Ioana Glavce de Faÿ a fost distinsă cu decoraţia “Medalia Centenarului” cu rang de decoraţie. Distincţia i-a fost acordată pentru organizarea şi finanţarea personală a comemorării centenarului la Nisa. Decoraţia i-a fost înmânată de către Excelenţele Lor Domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial şi Domnul Luca Niculescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţial al României în Franţa, care au venit în mod special la Nisa pentru această decernare în data de 4 septembrie 2022
- În 2019, Consulul Stefan de Faÿ a fost ales în unamitate Secretar General al Corpului Consular din Alpii Maritimi
- În primăvara acestui an 2023, s-a desfăşurat cea de a 6-a ediţie a festivalului cultural Ro-Mania în prezenţa une delegaţii excepţionale venită special din România şi care a arătat importanţa acestui festival : Domnul Sorin Câmpeanu, Vice preşedintele Senatului, Domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidenţial, Doamna Amira Mihăilescu, Ministru Plenipotenţial pentru Francofonie, Domnul Lucian Rus Secretar de Stat la Ministerul Turismului şi Antreprenoriatului, Doamna Sena Latif, Ambasador ad interim al României în Franţa, Actriţa Maia Morgenstern… De la crearea festivalului în 2018, media s-a stabilizat le peste 2000 de spectatori în cele două zile ale evenimentului
- Între 2007 şi 2020 au fost organizate la Nisa 12 birouri pentru alegerile, prezidenţiale, senatoriale, parlamentare, europeene şi două referendumuri.
- Din 2021 s-au organizat la Nisa condiţiile de activitate pentru cinci sesiuni de consulat itinerant ale Consulatului General al României venit de la Marsilia. A şasea sesiune urmează în noiembrie al acestui an, 2023.
Bineînţeles lista nu este exhaustivă. Mai poate fi adăugată activitatea telefonică zilnică (peste 20 de apeluri) de informare a cetăţenilor români stabiliţi pe Coasta de Azur sau doar în trecere, pentru diferite motive legate de acte civile, furturi ori pierderi de acte, acte de călătorie, asistenţă juridică, etc. etc.